Aplica la cea mai tare experienta internationala:

Blog foarte subiectiv, enervant pentru cei care caută cifre şi date.

duminică, 31 ianuarie 2010

Emancipare ...


Des sunt întrebată, dar şi des reflectez asupra problemelor femeii, şi am ajuns la o concluzie, probabil amară pentru femei - sursa problemelor - emanciparea.

Explic:

Femeia se vrea puternică, se vrea concurentă bărbatului..
Femeia cere să fie independentă, să fie implicată în treburile ţării, de la social la politic, prin economic şi cultural.
Puteţi să-mi reproşaţi că sunt şi eu o Femeie, că nu îmi dau seama ce vorbesc, dar totuşi consider că vina într-o bună parte din problemele noastre este a noastră!

Femeia se vrea puternică - dar vrea să fie luată în braţe, să i se deschidă uşa, să îi sărute mîna... şi bărbatul, făcînd-o puternică, nu-i mai cedează locul, nu-i mai dă mîna la ieşire din transport, şi nici nu o mai crede firavă, aşa că o bate..
Ea se face concurentă bărbatului, dar în acelaşi timp vrea ca el să plătească în restaurante, să o conducă acasă, să o ceară el în căsătorie, să îi aducă el flori, să îi facă seri romantice şi să ţină el la dînsa mai mult, în consecinţă, el nu o mai duce în restaurante, nu îi aduce flori, pentru că unui bărbat concurent al său nu i-ar da flori ...

Iar independenţa.. unde îi este independenţa cînd vine vorba de copii? e gata să rabde şi cele mai mizere condiţii doar ca să nu rămînă singură cu copilul, fiind că nu e la modă aşa.. fiind că nu aşa se poartă.. şi el ce face? pleacă dimineaţa la treburi, şi vine beat, pentru că ea îl rabdă, că ea e puternică şi poate să îl rabde..

Şi, în fine, unde mai pui treburile ţării... ce se face femeia în timp de război? General sau Nurse? se vrea în politică, la cîrma ţării, iar cînd greşeşte ceva,vai de capu ei, pentru că e acuzată cum sunt acuzaţi cei puternici şi independenţi ...

Părerea mea, ca să fiu înţeleasă corect, nu e că femeia trebuie sa fie subjugată, şi eu nu acuz dorinţa ei iniţială de a-şi revendica unele drepturi ...
Eu acuz intenţia ei de a deţine controlul asupra la tot, de a îndoi sub sine bărbatul, care în consecinţă devine acel chel gras de pe sofa în salon, care îşi scarpină burta cu berea în mînă în timp ce femeia lui o face pe independenta...
Problema femeii e că ea a schimbat feminitatea pe putere şi în loc de adoraţie primeşte o groază de chestii de făcut... iată ce acuz eu..
Vrei drepturi - asumă-ţi responsabilităţile ...

P.S. necesar de menţionat că cele spuse de mai sus nu se referă la toate femeile, precum şi nici nu la toţi bărbaţii... cunosc şi pe de o parte şi pe cealaltă oameni de aur pe care îi admir.

sursa

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Why do babies laugh?




Priveam pe YouTube un clip cu copii rîzînd şi m-am gîndit:


de ce copiii rîd mai des decît adulţii?


pentru că:

* nu sunt nevoiţi să se scoale la 6 dimineaţa să meargă la serviciu?
* nu au nevoie de maşină mare ca să se simtă in rînd cu lumea?
* nu au credite?
* toată atenţia sunt pe ei?
* nu trebuie să demonstreze cuiva că au dreptate şi drepturi?
* nu au nevoie de permis de conducere ca să conducă maşinuţele la carusel?
* plăteşte cineva pentru ei peste tot?

oare sunt copiii nişte adulţi?

sau rîd pentru că:

* mama le-a permis să mai stea cu prietenii încă o ora?
* cineva i-a îmbrăţişat?
* s-a jucat cu cîinele, şi ce contează dacă s-a pătat? se spală
* afară e soare şi se poate de ieşit la fotbal/volei/iaz?
...
sau, in fine, pur şi simplu le-a venit să rîdă?

şi cîte din aceste mici bucurii le pierdem cu cît creştem?
de ce să nu fim măcar pentru puţin ca Peter Pan? sau să păstrăm unul în suflet?


sursa pentru imagine

miercuri, 20 ianuarie 2010

Ce preţuim de fapt ... ?


Recent am avut ocazia să fiu în postura despre care lumea ar fi spus: am vazut moartea cu ochii!

nu voi începe sa povestesc aici situaţia pe care am trecut-o, las la discreţia voastră să mă credeţi sau nu, dar voi vorbi despre senzaţie:

cînd m-am văzut din nou în siguranță, am realizat că, în gura unei posibile tragedii, aş fi regretat nu de faptul ca nu am ajuns ambasadoarea Moldovei in Franța și că nu o să mai pot avea casa visurilor mele in Nisa intre munte și mare, şi nici că nu am reuşit să îmi deschid cofetăria, să-mi cumpăr telefon cel puțin color, sau minicooper, sau avion personal.

nu acestea îmi erau în cap, ci gîndul:
uite, dacă plecam aşa, nu mi-aş fi iertat toata veşnicia că nu am reuşit să o mai cuprind încă o dată pe Mama, nu i-am zâmbit suficient lui Tata, nu mi-am pupat surorile năstruşnice destul, nu am dansat destul de mult, nu m-am dat cu sania iarna asta, nu am reuşit cel puţin să mănînc nişte clătite la Foişor, nu m-am vazut demult cu vechii prieteni care acum sunt în România... mă trimite lumea la culcare şi nu am să vă scriu toate micile chestii pe care nu mi-aş permite să nu le fac...

astfel, am înţeles că preţuiesc defapt nu ceea spre ce aspir de puţin timp, ci obiceiurile şi persoanele pe care le cunosc de mult, sau chiar daca am facut cunoştinţă cu ele nu chiar atît de demult, le cunosc parcă de o viaţă sau încă mai dinainte...

În ce deci rezidă fericirea? datorită acelei situaţii potenţial-tragice, eu am înţeles fericirea mea...

tu?


Link pentru imagine: http://fx.worth1000.com/entries/545140/flying-flame

luni, 11 ianuarie 2010

Am hotarit...


Pentru toata omenirea, celor carora le pasa, si celor care n-au nimic treaba cu asta:
In legatura cu circumstantele in care ma aflu, si anume, pe cale de insurire inainte de timp, din cauza lipsei contactului direct cu realitatea azi am decis:
1. Ies cu prietenii in oras.
2. Beau lapte (mersi de sfat)
3. Privesc doar la filme din categoriile care exclud jalea, cel putin 2 saptamini.
4. Nu ascult Dan Balan.
5. Las dragostea sa ma mai caute si ea pe mine...
6. Ma las de aiurit (sorm'mea a zis sa nu promit daca nu ma pot tine de cuvint, da eu o sa incerc)
7. Scriu doar bloguri optimiste :)
8. Tin legatura cu persoanele de la care am ceva de invatat (cu tine tot :P)

P.S. Orice idee sau sugestie e binevenita :) le citesc peste o saptamina :-*

Daca ma ajuta, brevetez receta :)

Multumesc :)

imagine de pe http://tawnykira.files.wordpress.com/2006/09/choice.jpg

vineri, 8 ianuarie 2010

Atitudine ..



des ma gindesc:

Avem oare opinie proprie?

nu ma refer la cunoasterea de teorie, sau la atitudinea pe care o enuntam, ci la profund:

cine din noi este ferm convins ca Dumnezeu exista? si citi au refuzat za dubiteze?
cine s-a indoit vre-o data de faptul ca Europa este bine? si citi au analizat pro si contra?
cui i-a venit ideea sa creada ca 90-60-90 nu este idealul? si cine a renuntat la slabit descoperind asta?
cine a fost vre-o data de partea unui coleg, deoarece altii il considerau incapabil de ceva? si citzi l-au aparat in fata celor ce il neindreptateau?

Noi suntem acuzati de sindromul turmei, dar cine are curajul sa demonstreze ca nu e asa? Fiecare se pronunta intr-un context, dar cite dintre opinii nu sunt dictate de ratiunea colectiva?

deseori ma gindesc: este oare omul cu care vorbesc o masca creata pentru societate? sau reprezinta persoana sa autentica?